8. SITURI MARGINALE DIN MUNTENIA

[p. 136]

8.3. Situri nord-muntene

Intrăm în alt subcapitol dar rămânem în aceeaşi zonă de contact dintre câmpie şi Subcarpaţii de curbură, la nord de Mizil, între cutele primelor dealuri, la Budureasca [v. harta 2]. Acolo, pe o vale de o lungime de nici 4 km., Victor Teodorescu a identificat 31 de “arheosituri”[1], din care mai mult de jumătate sunt de interes pentru perioada studiată. Cercetări propriu-zise nu s-au făcut decât în cinci-şase dintre ele, din care Budureasca 4 se bucură de un semi-raport[2]. Pentru un obişnuit al perioadei, expunerea stratigrafiei de la Budureasca[3] poate lua respiraţia: strat La Tène “etajat în unele cazuri pe două-trei orizonturi”; nivel de humus cu materiale de tip Cireşanu; stratul Ipoteşti-Cândeşti I, cu două niveluri purtând etichetele I a şi I b; stratul Ipoteşti-Cândeşti II, care are “de regulă” nu mai puţin de 3 niveluri (de la II a la II c). Iată deci o aşezare cu nu mai puţin de şase nivele! Să tot faci tipologie! Doar că sunt publicate, cu totul, 4 vase întregi[4] iar restul ciobuleţe...

Cele 9 bordeie, toate cercetate parţial, au dimensiuni parţiale şi adâncimi lipsă, dar cu parament din bârne încheiate în “coadă de rândunică”[5], cu pietrare la colţul de nord, care – dacă am înţeles măcar de data aceasta – nu au fost demontate din respect pentru prezervarea siturilor. Ce contează că nu avem ceramică, fiindcă a rămas printre bolovani? Avem în schimb cuptoare de redus minereu de fier. Cel cercetat era deja jumătate distrus, aşa că a putut fi cercetat în voie, de unde s-a ajuns la concluzia că jumătatea lipsă era de tip dacic[6]. Să reţinem totuşi frecvenţa foarte mare a acestui tip de amenajare[7] în nordul Munteniei, pe care l-am putea denumi mini-furnal (are diametre interne de circa 0,3 m.), adaptat resurselor reduse de minereu.

Ajungând la analiza ceramicii, trebuie spus că iniţiativa Muzeului Prahova, de a deschide o expoziţie permanentă a “arheositurilor de la Budureasca”, în primăvara anului 2000, a fost salutară pentru această lucrare. A fost posibilă[8] astfel adăugarea a nu mai puţin de 14 forme întregi[9], de la Budureasca 3, 4, 5 şi 7 (v. Anexe, p. 232-234). Dezavantajul de a lucra cu piese din situri diferite este compensat de împrejurarea că sunt foarte apropiate unele de altele (câteva sute de metri), unele sunt probabil strict contemporane, iar ansamblul are un aspect unitar, respectiv cu o predominare netă a ceramicii lucrate cu mâna[10]. Lotul astfel constituit, de 17 vase întregi, are doar câteva “ciudăţenii”, între care un vas lucrat la roată, un vas mare, de o factură care, prin

[p. 137]

formă, dimensiuni şi fabricaţie, ar putea fi de secol V sau chiar mai timpuriu, un creuzet, dar şi un vas foarte înalt (I/a = 1,58) fără margine, adică fără nici un fel de analogie; provenind tot de la Budureasca 5, ca şi vasul de mari dimensiuni, ar putea data într-o perioadă care nu face obiectul acestui studiu[11].

Studiul analogiilor ceramicii de la Budureasca (v. în special Anexe, p. 296-299) conduce la concluzia că, în ciuda poziţiei periferice, aşezarea de la Budureasca este bine conectată realităţilor culturale din Câmpie. Faţă de alte situri cu poziţie periferică, Budureasca este parte la grupe cu mare răspândire, ca CR 5, 14 A, 22 A, distribuindu-şi echilibrat tendinţele între Vest (grupa CR 5 – dominantă Oltenia, 14 A – dominantă Dulceanca, 22 A - idem), Sud (3 A şi 14 A - Ciurel, 20 A – Soldat Ghivan, 22 A şi 8 – Străuleşti) şi Est (8, respectiv Sărata Monteoru). Dacă luăm în considerare că două piese nu au margine (sau e foarte mică), ceea ce vom numi, mai jos, aspectul Târgşor, este şi el prezent. Cea mai numeroasă grupă de la Budureasca, din grupa munteană 20 A[12], este compusă din 5 exemplare şi este condusă de cele două exemplare lucrate la roată (unul la roată lentă, unul la roată rapidă).

Dacă luăm în considerare diversitatea morfologiilor şi buna conectivitate cu toată Câmpia (situaţie unică, din câte îmi dau seama), Budureasca seamănă cu un loc de refugiu, adică exact aşa cum arată şi relieful. Cine priveşte harta nu are cum percepe această realitate, dar este foarte clar pentru cine a călcat acolo. Intrarea pe vale este în “şicană”, între două dealuri înalte, astfel încât valea nici nu se vede, chiar de la distanţă foarte mică, fiind protejate de vedere inclusiv eventualele fumuri de gospodărie. Valea este strâmtă, râpoasă, practic fără terenuri cultivabile, decât spre ieşire, şi este greu de crezut că cineva nestrâmtorat ar vrea să trăiască acolo de bună-voie. Oricum, valea pare să fi fost locuită în mai multe episoade, şi doar judecata istorică mai poate da nişte sugestii: cu siguranţă unul dintre episoade este în secol V, dar avem foarte puţine ştiri despre mişcările de trupe în această epocă; în fine, este de presupus că locul a fost repopulat în momentul instalării slavilor în zona Buzăului. Structura foarte primitivă a tehnicilor ceramicii nu cred că ar trebui pusă pe seama unei poziţii cronologice foarte târzii (capacităţile în general mari ale recipientelor se opun ipotezei, v. Anexe, p. 232 şi următoarele), ci tocmai pe izolare. Această ipoteză are sens numai dacă admitem că, în general, comunităţile nu-şi produceau ceramica lucrată la roată prin abilităţi proprii, ci prin serviciile unor meşteri itineranţi. Dacă Budureasca este un loc de refugiu, atunci şi vremurile sunt tulburi, iar meşterii nu prea au motive să se plimbe. Nu? În fine, trebuie spus că, deocamdată, la Budureasca nu se poate respinge nici o ipoteză.

Despre alte forme decât oala-borcan, raportul publicat în 1993 nu suflă o vorbă, dar studiul de botez al culturii, din 1964, ilustrează două tipsii de la Budureasca 1 şi 3[13], iar cel din 1971 – încă trei fragmente[14].

Situaţia siturilor de la Budureasca este foarte greu de judecat şi fiindcă, deşi ştim că în principiu există mai multe nivele (fie şi pe orizontală, prin multitudinea aşezărilor distincte), nu ştim nici dacă sunt continue, nici cât sunt de substanţiale. Nu pot accepta teza locuirii permanente[15] fiindcă situaţia nu este atestată nicăieri în altă parte, nici observaţiile autorului asupra “densităţii de locuire remarcabile”, fiindcă relieful accidentat lasă foarte puţine opţiuni.

Lucrurile ar putea rămâne atât de “simple”, dacă n-ar exista cele câteva complexe cercetate la Bozieni, la numai circa 1,5 km. vest de grupul de situri Budureasca, şi dacă nu s-ar fi întâmplat să se publice de aici două forme întregi, una lucrată cu mâna – într-o manieră neobişnuit de elaborată şi precisă –, iar cealaltă – la roată, cu o morfologie comună, romanică şi apropiată celuilalt exemplar[16]. Media acestor piese are analogii automate în acest spectru, respectiv grupa 7 de ceramică romană din Oltenia şi grupa

[p. 138]

2 de la Dulceanca 2 (grupă cu 5 piese, compusă – curios – exclusiv din piese modelate manual). Cele mai apropiate analogii pe mediile grupelor regionale CR sunt cu grupa 5 A, care, deloc întâmplător, este dominată copios de Oltenia, cu 11 piese la Groşani şi 4 la Vadu Codrii, dar şi un exemplar de la... Budureasca (grupa 3, exemplar mai puţin elaborat). Este demn de semnalat că Budureasca şi Bozieni sunt singurele aşezări din Muntenia unde au fost identificate forme din această grupă, semnificând o enclavă olteană. Aceste ultime observaţii nu fac decât să sublinieze încă o dată diversitatea neobişnuită a lotului ceramic de la Budureasca, sub aspect morfologic. Cum au ajuns oltenii în refugiul dintre dealuri – este subiect de roman. Cele două piese de la Bozieni sugerează (doar), prin caracterul lor elaborat, că tot materialul cunoscut de la Budureasca are, per ansamblu, un caracter mai arhaic, invitând la o datare mai compactă. Având în vedere mărimile apreciabile ale mediilor de volum şi dimensiuni, singura soluţie pare coborârea plajei cronologice spre debutul culturii Ipoteşti-Cândeşti. Vasele mici nu lipsesc la Budureasca, însă au destinaţii speciale destul de evidente: un creuzet şi două vase marcate cu cruci. Excluzând aceste piese, care nu au nici o legătură cu sistemul de capacităţi, având evident alte destinaţii, media volumelor de la Budureasca creşte la peste 4 litri, fapt unic şi aproape de neînţeles.

DETALII - Târgşor

- Şirna

- Băleni

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – situri din Oltenia

---

[1] TEODORESCU 1984.

[2] TEODORESCU & 1993 a.

[3] TEODORESCU & 1993 a, p. 365. Raportul se referă la Budureasca 4, dar expunerea stratigrafică este pentru Budureasca 5. Probabil este o greşeală de tipar.

[4] Trei exemplare în raportul discutat (TEODORESCU & 1993 a, fig. 11/ 14, 15, 12/b) iar al patrulea într-una dintre sintezele mai vechi (TEODORESCU 1971, fig. 6/7).

[5] TEODORESCU & 1993 a, p. 374 şi următoarele. Autorul raportului (cred că e mai corect decât “autorii”) ne povesteşte de mai multe ori cum e cu coada de rândunică, dar eu n-am priceput nimic (noroc că nu am de făcut o lucrare de profil...). Personal nu am înţeles cum ar putea să încapă, într-un lăcaş rotund de 20-25 cm. şi bârnele de susţinere şi “coada” respectivă, sau dacă bârnele orizontale se încheie şi la mijlocul peretelui (ca în planul B.15 de la p. 376). Dacă ar fi să fac personal aşa ceva (deşi evident nu mă pricep) aş încheia bârnele pe exteriorul stâlpilor de sprijin, fiindcă nu cred că aş reuşi pe interior, dar atunci nu s-ar mai vedea în săpătură...

[6] TEODORESCU & 1993 a, p. 372.

[7] Vezi şi infra, Şirna.

[8] Mulţumesc colegului Bogdan Ciupercă pentru ajutorul acordat.

[9] Curios este că recipientele publicate în 1993 nu există în expoziţie, în timp ce sunt expuse vase nepublicate (marea majoritate; excepţie fac exemplarele prezentate fotografic în TEODORESCU 1971, p. 130, fig. 6/1, 2, 8, plus fragmentul de la fig. 6/5.)

[10] Statistica oalelor întregite este totdeauna în dezavantajul ceramicii modelate cu roata, raportul real însemnând întotdeauna o diferenţă mai mică, ceramica lucrată la roată fiind desigur mai casantă şi spărgându-se în mai multe cioburi. Am citit de mai multe ori raportul, respectiv stufoasele comentarii despre ceramică (TEODORESCU & 1993 a, p. 381-82) însă nu am găsit nici măcar un indiciu vag asupra raportului real între cele două tehnici fundamentale. În TEODORESCU 1971, fig. 6/5, apare un fragment superior (incomplet) lucrat la roată rapidă, decorat cu aşa-numitul “decor involuntar”, dar şi un exemplar întreg (6/7) lucrat în aceeaşi tehnică, aparent nedecorat (deşi situaţia este rară).

[11] Capitolul 14 (morfologie numerică) revine la acest obiect, relevând analogii în mediul Kolocin (Niprul mijlociu).

[12] Ilustraţia nefiind publicată, nu îmi permit să fac trimitere la imagine. Indicând însă numele grupelor regionale din Câmpia Română, se pot consulta imaginile pieselor din celelalte situri, din aceeaşi grupă.

[13] TEODORESCU 1964, fig. 3/7, 8.

[14] TEODORESCU 1971, fig. 4/9-11, toate de la Budureasca 3.

[15] TEODORESCU & 1993 a, p. 383.

[16] TEODORESCU 1964, fig. 3/5, 6; pentru prima v. vol. III, pl. LXXIII/148.